Problematici globale

Inamicul obscur al sănătăţii individului uman

MOTTO:

„Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune!” 

Karl Marx

 

De mai bine de jumătate de secol, individul uman a devenit ţinta propriilor sale atacuri ascunse, menite să-l auto-distrugă, şubrezindu-i sănătatea printr-un proces voit, calculat şi programat.  Scopul urmărit, dar nedeclarat, de către cei care s-au auto-proclamat elita globală şi stăpânii întregii lumi, este reducerea calculată şi programată a populaţiei planetei, proces care este în plină desfăşurare şi care le permite acestor indivizi, exercitarea unui control total asupra demografiei mondiale.  Nu tocmai întâmplator, aceşti indivizi care s-au erijat în „Conducătorii Omenirii” sunt cei care au conceput, formulat şi pus în aplicare, de manieră obscură, principiile de gestiune globală a ceea ce ei numesc astăzi New World Order (Noua Ordine Mondială).  Ce au urmărit şi ce urmăresc în continuare artizanii Noii Ordini Mondiale? Nimic altceva decât controlul total al tuturor resurselor existente la nivel planetar (materiale, umane, financiare, alimentare, etc), control care poate fi asigurat printr-un program extrem de bine pus la punct, al gestiunii resurselor de tot felul, naturale, financiare, alimentare, etc.  Se pare că, după obţinerea controlului total al finanţei mondiale, exercitarea unui control extrem de rafinat al demografiei globale, este pe cale de a se realiza, prin controlul total al hranei necesare speciei umane.

Este cât se poate de logic faptul că „cei care controlează hrana, controlează lumea[1]!”  În baza cercetărilor aprofundate şi a concluziilor bine argumentate a Directorului Medical al Fundaţiei Soluţiilor Naturale din SUA (National Solutions Foundation), doamna Dr. Rima Laibow, proiectul controlului alimentelor la nivel planetar a început încă din anul 1962, când s-au pus bazele elaborării şi implementării totale a unui instrument de control global al hranei, numit CODEX ALIMENTARIUS, instrument ce va fi fost implementat la nivel global la data de 31 decembrie 2009.  În limba latină, Codex Alimentarius înseamnă „legi, norme sau reguli de hrană” care, aplicate la nivel global, pot fi cosiderate drept un pachet de „legi, norme sau reguli alimentare globale”. Acest Cod Alimentar Global funcţionează după Codul Napoleonean, în baza căruia „tot ceea ce nu este în mod explicit permis, este în mod automat interzis[2], fapt ce se traduce în sistemul american Common Law astfel: „un anumit lucru nu trebuie să fie în mod expres autorizat, pentru a fi considerat legal[3]”. Astfel, Codexul Alimentar Bonapartist permite, în mod implicit, interzicerea alegerilor naturale bazate pe alimentaţia nutriţionistă sănătoasă, libertate de care ar trebui să se bucure în mod firesc orice cetăţean de pe Planeta Pământ.

Acest Codex Alimentar Global este gestionat şi impus tuturor statelor naţiune de către Comisia Codexului Alimentar (Codex Alimentarius Commission) –  comisie înfiinţată în 1962 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, având rolul unei Comisii de Comerţ (Trade Commission) şi a cărei activitate este centrată în exclusivitate pe comerţ şi pe profiturile societăţilor multinaţionale.  Comisia Codexului Alimentar este o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, sponsorizată, deci finanţată, simultan de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Heath Organization = WHO) şi de către Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (Food and Agriculture Organization = FAO).  «Aceste două organizaţii (WHO şi FAO) finanţează Codexul şi îl conduc la cererea Organizaţiei Naţiunilor Unite.  Deci ele sunt „mami” şi „tati” pentru Codex Alimentarius[4]».  Deciziile Comisiei Codexul Alimentar sunt puse în aplicare de către Organizaţia Mondială de Comerţ (World Trade Organization = WTO) şi care consideră orientările şi standardele sale drept un mijloc de condiţionare a reglementării prezumptive a litigiilor comerciale inter-statale.  Altfel spus, în cazul în care litigiile comerciale dintre două state naţiune se judecă pe masa Organizaţiei Mondiale de Comerţ, statul care încă nu a aderat la Codex Alimentarius, în mod cert NU VA AVEA CÂŞTIG DE CAUZĂ!

Din cele prezentate de Dr. Rima E. Laibow la Conferinţa Asociaţiei Naţionale a Specialiştilor în Nutriţie deşfăşurată în SUA în anul 2005 (National Association of Nutrition Professionals), este de menţionat faptul că «în 1994, Codexul, fără a se fi făcut un anunţ public în acest sens în SUA, a declarat NUTRIENŢII, şi acum puneţi-vă centurile intelectuale de siguranţă, drept TOXINE; deci NUTRIENŢII sunt OTRĂVURI![5]».  Potrivit Codexului Alimetar, fiecare vacă de lapte de pe planetă TREBUIE tratată cu hormonul de creştere bovin recombitant MONSANTO.  Mai mult, potrivit Codexului, orice animal de pe planetă folosit în scopuri de hrană TREBUIE tratat cu antibiotice subclinice (fără ca animalul să fie bolnav!) şi cu hormoni de creştere exogeni, adică străini organismului.

Codexul Alimentar este compus din numeroase norme şi reglementări relative la toate aspectele care ţin de hrană.  Una din aceste norme a fost deja ratificată /aprobată în iulie 2005: distrugerea prin Codex Alimetarius a Ghidului Mineralelor şi Vitaminelor.  Astfel, prin forma aprobată în 2005, Ghidul Mineralelor şi Vitaminelor (VMG) poate interzice orice produs natural cu conţinut ridicat de vitamine şi minerale, eficace din punct de vedere clinic.  Clasificate drept toxine, mineralele, vitaminele şi plantele medicinale vor fi disponibile pe piaţă numai în doze care NU vor avea impact benefic asupra organismului uman. Spre exemplu, Vitamina C ar putea fi  limitată la numai câteva miligrame pe doză, devenind astfel ineficientă unui organism uman căruia îi este recomandat un aport substanţial de vitamina C. Alte substanţe nutritive, precum aminoacizii, oenzima Q10, glocozaminele, etc, sunt ameninţate deopotrivă să devină “ILEGALE”, prin punerea în aplicare a liniilor directoare prevăzute în Codexul Alimentar Bonapartist.   Practic, aplicarea normelor prevăzute în Codex Alimentarius, presupune eliminarea suplimentelor alimentare naturiste şi înlocuirea tuturor acestora cu 28 de produse de sinteză farmaceutică – adevăratele toxine şi otrăvuri – ce vor fi disponibile în farmacii şi magazine de produse naturiste numai pe bază de prescripţie medicală.  Spre exemplu, unul dintre substanţele extrem de toxice promovate de către Codexul Alimentar este ASPARTAMUL – îndulcitor artificial prezent în orice produs fără sau cu conţinut redus de zahăr de pe piaţă.  Acest substitut al zahărului, are în conţinutul său 3 compuşi extrem de toxici, respectiv METANOLUL –  care provoacă orbirea, ACIDUL ASPARTIC – care produce leziuni cerebrale, fapt cunoscut încă din anul 1970 şi FENALANOLINA – care produce fisuri şi/sau traume cerebrale.  Agenţia americană “Food and Drug Adminsitration” (FDA) a publicat în anii 80 o serie de 92 de reacţii adverse ale aspartamului, extrem de grave precum: ameţeli, probleme de echilibru, dureri şi crampe abdominale, tulburări de vedere, crize, convulsii. Se pare că sistemul nervos este cel mai puternic afectat de consumul aspartamului!

Cu prilejul participării sale la Conferinţa NANS din 2005, doamna Dr. Rima E. Laibow a lansat un avertisment bazat pe cifre anunţate oficial chiar de cei care finanţează Codexul, subliniind următoarele: «Conform propriilor lor proiecţii epidemiologice, făcute de însăşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) şi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), doar directivele referitoare la vitamine şi minerale vor fi avut ca rezultat, la momentul implementării sale în 31 decembrie 2009, un minimim de 3 Miliarde de morţi , cu M mare de la … MALEFIC.  Dintre aceştia, 1 miliard de oameni vor muri pur şi simplu de inaniţie.  Aceşti oameni care vor muri prin infometare, nu au avut succes, economiceşte vorbind, din punctul de vedere al marilor corporaţii mondiale.  Celelalte 2 miliarde vor muri de malnutriţie, adică din pricina hranei proaste!  Cine va supravieţui? Probabil acei oameni care sunt suficient de bogaţi şi de puternici, încât să-şi permită deţinerea propriilor dispozitive de hrană sănătoasă şi nutritivă.  Deci, avem nevoie de ajutorul vostru, pentru că liderii Statelor Unite vor să facă, ceea ce literalmente se numeşte, DEPOPULAREA PLANETEI.  Naţiunile Unite (ONU) au emis zeci de documente publice prin care fac apel la acţiunea de reducere a popăulaţiei cu 80%.  În fapt, la Conferinţa Mondială a Femeilor de la Beijing din 1997, Şeful Programului de hrană al ONU a afirmat următoarele: „Vom folosi hrana ca armă împotriva oamenilor”[6]».

Un alt compus chimic, utilizat ca instrument menit să ţină omenirea într-un climat de confuzie este fluorura de sodiu, prezentă în compoziţia pastei de dinţi şi în rezervele de apă, la care se adaugă multe alte substanţe chimice şi chiar toxice din alimente (de genul mult prea controversatelor E-uri), ingrediente menite să scadă gradul de conştiinţă a individului uman.   Această fluorură de sodiu, folosită ca ingredient în produsele dentare şi introdusă şi în rezervele de apă, nu e nimic altceva decât un gunoi toxic, un produs rezultat din aluminiu care, conform studiilor făcute de adevăraţii cercetători în domeniu, nu are absolut niciun beneficiu sănătos sau biologic şi nu are vreun efect care să prevină deteriorarea dinţilor.  În realitate, fluorura de sodiu cauzează fluoroza dentală, îngălbenirea dinţilor şi deteriorarea smalţului.  Este bine cunoscut faptul că flourura are consecinţe dezastroase pentru sănătatea individului uman, cum ar fi cancerul osos, deformări ale articulaţiilor, slabirea oaselor, nivele joase de extrogen şi testosteron.  Mai mult, acest produs toxic inhibă funcţiile creierului şi încurajează docilitatea, transformând oamenii în indivizi supuşi, obedienţi şi indiferenţi faţă de tot ceea ce-i înconjoară.  Experimental s-a constatat că, persoanele aflate sub influenţa acestei substanţe, reacţionează cu o indiferenţă izbitoare faţă de evenimente de natură şocantă.  Fluorura de sodiu a fost pentru prima dată folosită de ruşi, în timpul experimentelor axate pe manipularea mentală a prizonierilor din gulaguri, iar apoi de către nazişti în lagărele de exterminare.  În urma acestor experimente, s-a putut observa clar că, prizonierii care beau apă cu fluorură, erau mult mai docili şi mai uşor de controlat decât ceilalţi prizonieri care nu consumau ˝apă îmbunătăţită˝ cu acest ingredient toxic.   Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, poate nu tocmai întâmplător, componentele fluorurii sunt ingrediente active în compoziţia majorităţii medicamentelor antidepresive, precum Prozac, demonstrându-şi clar abilitatea de a reduce motivaţia şi agresivitatea pacienţilor care le utilizează.  Pentru a înţelege mai bine aşa-numitele ˝beneficii˝ ale fluorurii, este suficientă consultarea ingredientelor înscrise pe ambalajul unui pachet de orice marcă de otravă împotriva şobolanilor şi vom putea constata că unul din elementele ce intră în compoziţia acestei substanţe ucigaşe, dacă nu chiar singurul, este fluorura de sodiu!!!   Pe măsură ce guvernele statelor aflate sub controlul Noii Ordini Mondiale realizează că oamenii se trezesc, măresc doza de fluorură din rezervele de apă şi din pasta de dinţi, invocând sănătatea dentară ca motiv.

Populaţia României, stat mic lipsit de orice protecţie externă, aflată în plan intern de două decenii sub amprenta unui dezinteres cvasi-total al tuturor forţelor politice care s-au perindat la putere începând cu momentul “decembrie 1989”, s-a dovedit a fi fost extrem de vulnerabilă şi total nepregătită în faţa ameninţării implementării Codexului Alimentar, fiind de altfel una din primele “populaţii cobai” pe care au fost testate substanţele toxice, promovate de acest instrument de depopulare planetară.  Astfel, într-una din puţinele momente de sinceritate şi obiectivitate privind tratarea subiectelor de interes naţional de către mass-media din România, am aflat cu stupoare că, sub comanda Codexului Alimentar, România a testat pe scară largă la nivel naţional, în premieră mondială începând cu anul 2007, substanţa activă „INITIUM”, un fungicid toxic folosit în cultura viţei de vie, a roşiilor, a cartofilor, a cepei, a strugurilor, precum şi a altor legume şi fructe din ţara noastră.  În anul 2010, deci la 3 ani distanţă de la experimentarea acestei substanţe active extrem de periculoase, televiziunea naţională TVR1, ne face cunoscut faptul că: «Această substanţă –  INITIUM –  este testată în premieră mondială în România, încă din 2007 de către institutele de crecetări de la Vidra, Braşov şi Valea Călugăreasă … că este vorba de o substanţă care se elimină foarte greu din organism şi care ar putea, după concluziile unor specialişti în domeniu, să favorizeze cancerul de colon şi alte boli grave sau chiar incurabile….unele ţări din America de Sud au refuzat să experimenteze această substanţă activă în culturile lor[7]».

Tot prin intermediul postului naţional de televiziune TVR1, am putut afla, în cadrul unui jurnal de seară prezentat în anul 2010 cu titlul „Controversa INITIUM –  Noul fungicid a fost avizat în România, în premieră mondială pe baza testelor toxicologice din Germania” că: «Potrivit unui cercetător din comisia inter-ministerială de avizare, legislaţia europeană interzice repetarea testelor din laboratoarele acreditate, pentru a nu încălca drepturile animalelor cobai.  România este prima ţară din lume care a acceptat folosirea pe scară largă a acestei substanţe.  Fungicidul cu care se vor stropi cartofii, legumele şi strugurii, nu este încă pe lista produselor acceptate de Uniunea Europeană[8]».

Cu toate acestea, Uniunea Europeană pare a fi îmbrăţişat directivele Codexului Alimentrar, una din dovezi constând în adoptarea şi impunerea la nivelul tuturor statelor membre UE a «Directivei 2004/2/EC pentru produsele tradiţionale ale medicinei naturiste (DPTMN), directiva care are ca scop refuzul accesului către marea majoritate a produselor medicinei naturiste începând cu 1 aprilie 2011[9]».

Contrar dublei sale misiuni anunţate de către această organizaţie care există şi acţionează la nivel global de peste 50 de ani, misiune care ar consta simultan în protejarea securităţii alimentare şi respectiv în promovarea comerţului cu produse alimentare la nivel mondial, Comisia Codexului Alimentar (CCA) a fost creată, în esenţă, în scopul de a reglementa, şi deci de a controla, toate aspectele care ţin de maniera în care hrana şi suplimentele alimentare sunt fabricate şi vândute consumatorului, adică tuturor indivizilor umani de pe planetă.  Or, acest lucru ar fi trebuit să se fi realizat prin adoptarea pe bază voluntară a unor norme şi orientări care definesc alimentele şi regulile de comercializare ale acestora la nivel mondial.

Prima etapă şi cea mai importantă care trebuie parcursă pentru a înţelege Codexul Alimetar şi pericolul care acompaniază implementarea lui la nivelul fiecărui stat naţiune, este de a-l studia cu foarte mare atenţie şi de a realiza că acest instrument de depopulare planetară, frumos prezentat de altfel, dar extrem de nociv în esenţa conţinutului său, nu are absolut nimic în comun cu “protecţia consumatorilor” la nivel planetar. Din contră, acest Codex Alimentar este o creatură monstruoasă a marilor industrii farmaceutice şi, prin urmare a marilor guverne ce alcătuiesc în secret Noua Ordine Mondială, iar prezentarea aşa-numitelor beneficii ale Codexului nu reprezintă decât o falsă propagandă menită să determine popoarele lumii să cedeze cu uşurinţă în faţa implementării acestui instrument ascuns, care vizează în esenţă reducerea populaţiei planetare de la 6 miliarde la 500 de milioane de oameni, ceea ce reprezintă o depopulare planetară de 93%.

Bibliografie:

  1. [1] Dr. Rima E. Laibow, National Association of Nutrition Professionals (NANP), NANP 2005 Conference, http://www.youtube.com/watch?v=6rHmhM-vifk

2.        [1] Dr. Rima E. Laibow, National Solutions Foundation, The Voice of Global Health Freedom, All about Codex Alimentarius,   http://www.healthfreedomusa.org/?page_id=155

3.        [1] Dr. Rima E. Laibow, National Solutions Foundation, The Voice of Global Health Freedom, All about Codex Alimentarius,   http://www.healthfreedomusa.org/?page_id=155

  1. [1] Dr. Rima E. Laibow, National Association of Nutrition Professionals (NANP), NANP 2005 Conference, http://www.youtube.com/watch?v=6rHmhM-vifk
  2. [1] Dr. Rima E. Laibow, National Association of Nutrition Professionals (NANP), NANP 2005 Conference, http://www.youtube.com/watch?v=6rHmhM-vifk
  3. [1] Dr. Rima E. Laibow, National Association of Nutrition Professionals (NANP), NANP 2005 Conference, fragment preluat integral în “Esoteric Agenda”, http://www.youtube.com/watch?v=tKivPmYD-NU (minutul 0 :37:30 până la minutul 0:39:10 inclusiv).

7.        .[1] “Primul test criminal făcut de Codex Alimentarius în România”, preluare de la TVR1 din 2010, disponibilă la adresa  http://www.youtube.com/watch?v=1sNi8DFO1NU&NR=1

8.       [1] „Controvessa INITIUM –  Noul fungicid a fost avizat în România, în premieră mondială pe bada testelor toxicologice din Germania”, http://www.youtube.com/watch?v=Yqlh23o5vGw&feature=watch_responsejurnal TVR1 prezentat în anul 2010

9.”Stop the Traditional Herbal Medicinal Products Directive, Heidi Stevenson, 12 octombrie 2010, petiţie tradusă în limba romănă sub titlul „Opriţi directiva pentru produsele tradiţionale ale medicinei naturiste” şi disponibilă la adresa http://gaia-health.com/articles301/000315-romanian.shtml.

Anunțuri
  1. 1 subiectul este atit de terifiant incit … mi-a taiat pofta de mincare ( glumesc!sau mai bine zis fac haz de necaz, cum ii sade bine romanului )
    2 zarurile au fost deja aruncate asa ca …nu ne ramine decit resemnarea mioritica
    3 un om bine informat …va fi macar mai atent ce scrie pe eticheta produsului pe care il cumpara ( daca acesta are eticheta si daca aceasta este corecta si daca nu ne sint bagate in ochi tot felul de litere si cifre care nu ne spun, din pacate, mare lucru )
    4 de la apa pe care o bem pina la fructul pe care il mincam , de la ingrasamintul cu care tratam legumele pina la pastila cu care tratam durerea de cap, totul e chimic, totul e toxic …dar putem face ceva??? exista o alternativa ????
    5 sintem prea mici pt un razboi atit de mare …sau nu?

    • Cred ca lucrurile serioase trebuie tratate cu cea mai mare seriozitate, indiferent cat de dure ar fi. Si mai cred ca un om bine informat face cat doi, doi oameni bine informati fac cat patru, s.a.m.d. In momentul in care toata lumea va constientiza pericolul real pe care-l prezinta acest Codex Alimentar, vom incerca probabil sa ne protejam in grup!

  2. CODEX aLIMENTARIUS = MONOPOL, MANIPULARE
    Va suntem recunoscatori pentru subiectul pe care il prezentati, multi dintre noi stim despre nocivitatea aditivilor, colorantilor, alimentelor modificate genetic, dar foarte putini luam masuri pentru protectia noastra individuala. Romanii sunt folositi la experimente extrem de periculoase fara sa stie! un consortiu german de produse chimice, a dezvaluit ca Romania este prima tara din intreaga lume care a autorizat produsul sau Initium. Compania sustine ca „produsul fungicid va ajuta viticultorii sa treaca mai repede la o productie de inalta calitate“. Incepand cu 31 decembrie 2009, Romania este membra a Comisiei Codex Alimentarius, iar Noua Ordine Mondiala ne impune sa ne afiliem structurii Mondiale a Comertului avand diferite mijloace de presiune la nivel economic…
    Stim sa citim si sa intrepretam corect ceea ce scrie pe eticheta unui produs? Poate este una dintre solutiile care ne-ar determina sa avem grija de corpul nostru ce adaposteste mintea si sufletul!

    • Mulțumesc pentru reconoștiință, însă consider că este de datoria oricărui cetățen bine-intenționat de a contribui la informarea corectă a confraților săi. Așa cum bine spune un bun amic de-al meu, informațiile de genul acesta TREBUIE să circule. Vorba francezului….”savoir et faire savoir” (a știi și a face știut).

      CODEX ALIMENTARIUS este nu numai un intrument MONOPOLIST și MANIPULATOR, dar mai ales unul de CONTROL TOTAL AL POPULAȚIEI PLANETARE. Reiau citat-ul din Dr. Rima E. Laibow, pe care l-am menționat în articolul meu: „Cine controlează hrana, controlează lumea!”

      Soluțiile propuse de dvs. sunt bune însă, cea mai bună soluție la ora actuală ar fi cultivarea propriilor legume și fructe, pentru cei care dețin o bucată de pământ cultivabilă. Pentru ceilalți, ar trebui să-și facă cunoștințe de încredere în zone rurale, de unde s-ar putea aproviziona (contra cost) cu produse naturale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: